Reflecţia unui bleg

Am o stare de disconfort, de greață lăuntrică, dispreț și repulsie. Da, cam așa pot sintetiza amalgamul de trăiri care mă inundă când mă gândesc la clasa politică românească. Încerc să mă controlez, să-mi spun că trebuie să văd partea plină a paharului, să nu judec prea aspru politicienii români, să le mai dau timp. Da, știu, avem o democrație tânără care încearcă să crească.


Da, au nevoie de timp. Sunt eu care pretind prea mult de la politicieni. Ei au în vizor interesul celor mulți, iar eu în superficialitatea mea nu văd decât sclipirea rece a ochilor care caută cum să jefuiască mai eficient din bugetul public. Să fie partidele politice doar simple bande de tâlhari care se organizează în mod conștient pentru jaf?

Nu, cu siguranță sunt eu deplasat. Cei care se implică în politică sunt impulsionați de o dorință sinceră de a se pune în slujba poporului, iar eu, persoană banală, nu pot aprecia acest spirit de sacrificiu.
Da, nu pot! Îmi vine să urlu de revoltă. Cum poate poporul să permită acestei infecții să se ridice la suprafață și să se lase condus ca o turmă de oi fără să opună o minimă rezistență?

Caut un răspuns, îl găsesc, dar îl îndepărteaz imediat. Nu, nu îl pot accepta! Încerc să găsesc alte explicații, dar logica mă aruncă din nou la primul răspuns. Încerc să nu mă cred.
 Politicienii actuali nu pot reprezenta valorile românilor!!! Ar fi groaznic. Să fim o minoritate, noi idealiștii? Să aibă dreptate Kogălniceanu când afirma că românii nu sunt capabili să se conducă singuri? Să fie ăsta nivelul națiunii din care mă trag? E posibil ca un mic și o bere să cumpere conștiința unui popor?

 Nu, nu pot să cred așa ceva!

                                                               ......................................


 Am găsit răspunsul. Sunt un bleg care nu poate înțelege conștiința națională. Da, da. Accesul la nivelele superioare ale conștiinței este rezervat numai celor inițiați. Acum mă simt mai bine, greața mi-a trecut.


 Pot să respir...


Codrin Hârjoabă