Tatăl nostru – explicaţie atipică


Înainte de a intra în subiect, aş vrea sǎ lǎmurim un lucru: ce înţelegi când spui “acasǎ”? Va trebui sǎ-mi spui, prin comentariile de pe site-ul IH.th.IS sau la bisericǎ, pǎrerea ta. Pânǎ una-alta vreau sǎ-ţi spun ce înţeleg eu prin “acasǎ”.

Când spun acasǎ, spun locul în care m-am nǎscut. Deci, pentru mine, acasǎ = România în general şi Borşa-Maramureş în particular. Dar tot acasǎ mai este şi locul unde am pǎrinţii, soţia, copiii. Oricum, în general, când merg “acasǎ” merg la pǎrinţi. Doar în locul unde ai rǎdǎcinile te poţi simţi acasǎ cu adevǎrat. Oricât de bine ar fi în lumea largǎ, vrei-nu vrei ca acasǎ nu-i nicǎieri: acolo ai crescut, amintirile cele mai frumoase sunt tot cele de acasǎ etc.

Pentru mine, “acasǎ” se identificǎ cu locul naşterii, deci cu mama şi cu tata. De aceea şi spun cu drag Tatǎl nostru, adicǎ rugǎciunea pe care chiar Dumnezeu-Tatǎl, prin vocea Fiului, ne-a dat-o.

Deci, sǎ începem:

  • Tatǎl nostru care eşti în ceruri – deci, “acasǎ”. Cum spuneam, nu poţi avea pǎrinţii în alt loc decât acasǎ. Altfel spus, Hristos pune clar în evidenţǎ ca locul nostru nu-i aici ci acasǎ, lângǎ Cel care ne-a fǎcut. Suntem în aceastǎ viaţǎ la fel ca în Italia: pe o perioadǎ de timp mai mult sau mai puţin lungǎ, dar ne vom întoarce la momentul potrivit, acasǎ. Aş vrea sǎ ţineţi bine minte acest aspect.

  • Sfinţeascǎ-se numele Tǎu, vie Împǎrǎţia Ta – de aici începem sǎ ne cerem osânda. De ce? Pentru cǎ spunem “vie ÎmpǎrǎţiaTa” adicǎ sfârşitul lumii aşa cum o cunoaştem. Întrebare: “dacǎ acum ar veni sfârşitul, noi suntem pregǎtiţi?” Cerând sfârşitul fǎrǎ a fi pregǎtiţi pentru asta, oare nu ne cerem osândǎ?

  • Facǎ-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pǎmânt – aici nu sunt multe de spus. Le ştiţi deja. Cine nu cunoaşte voia lui Dumnezeu, dacǎ pânǎ şi pǎgânii fac cele ale Legii, din fire? Dragilor, voia lui Dumnezeu defapt o avem în noi. Trebuie doar s-o punem în practicǎ

  • Pâinea noastrǎ cea de toate zilele dǎne-o nouǎ astǎzi – aici intrǎm iar în zona de “conflict”. Adicǎ, prin pâine, cerem defapt cele necesare traiului (mâncare, un acoperiş, îmbrǎcǎminte etc.), cele strict necesare, când noi defapt vrem mai mult: nu doar un acoperiş, ci vile, nu doar îmbrǎcǎminte, ci haine firmate, bijuterii etc. Dupǎ cum puteţi vedea, cerem una şi vrem alta. Aici stǎ conflictul.

  • Şi ne iartǎ nouǎ greşalele noastre, precum şi noi iertǎm greşiţilor noştri - adicǎ cerem la Tatǎl reciprocitate: sǎ ne facǎ nouǎ ceea ce noi facem aproapelui (“celor mici” cu care Dumnezeu se identificǎ), adicǎ lui Dumnezeu. Şi aici, dragilor, cerem pedeapsa Lui: cum sǎ fiu iertat dacǎ eu nu iert? Sau cum sǎ nu fiu judecat, dacǎ eu, la rândul meu, judec?

  • Şi nu ne duce pe noi în ispitǎ, ci ne izbǎveşte de cel rǎu – bineînţeles, asta în cazul în care noi chiar vrem sǎ nu cǎdem în tot felul de tentaţii. Nu poţi cere la Tatǎl sǎ te fereascǎ de bǎuturǎ, de exemplu, atâta timp cât tu abia ai un pic de timp fugi la bar sau sǎ fii ferit de curvie câtǎ vreme tu îţi petreci nopţile pe net şi site-uri porno. Ca Tatǎl sǎ te fereascǎ de ispitǎ şi de cel rǎu, trebuie sǎ vrei şi tu. Mântuirea, dragilor, nu vine din oficiu. Dumnezeu nu ne mântuieşte cu forţa. Mântuirea fiecǎruia este doar rǎsplata pentru viaţa dusǎ

  • Amin – adicǎ “aşa sǎ fie”. Cuvântul amin este folosit des pentru cǎ ajutǎ la întǎrirea celor spuse şi are sensull de mai sus

Deci, atenţie mare!! Rugǎciunea Tatǎl nostru nu este o simplǎ rugǎciune, ci şi o descoperire: prin Fiul, Tatǎl ne dǎ “îndreptarul” dupǎ care sǎ ne cǎlǎuzim în drumul nostru spre “casǎ”, spre Tatǎl, adicǎ spre mântuire.

Dumnezeu sǎ vǎ ajute!! Amin (aşa sǎ fie).

 

 

Tatăl nostru, în toate limbile

 

padre nostro latino

 

 

Preot Traian Şteţco, paroh în Cassano d’Adda